Gold Plast marchează 10 ani de prezență în România prin acțiuni de implicare în comunitate

 

glambocelu 1Compania Gold Plast a marcat cei 10 ani de activitate prin activități sociale de implicare în comunitate, la care au luat parte circa 200 de angajați însoțiți de familiile lor. Aceștia au participat la reabilitarea grădinițelor din Topoloveni și Glâmbocelu, a secției de radiologie și a curții Spitalului Sf. Spiridon din Călinești.

Prezența în România este crucială pentru Gold Plast, iar acțiunile de reabilitare pe care le-am desfășurat în comunitate sunt un exemplu concret al intenției noastre pe termen lung, de a investi în această zonă”, a declarat Domenico Zaccone, Președinte și Director executiv Gold Plast.

M-a impresionat numărul mare de angajați care s-au înscris în această acțiune de voluntariat pe care am plănuit-o pentru a marca cei 10 ani de activitate în România. Și mai mult m-a impresionat faptul că foarte mulți dintre ei au venit cu familiile lor. Împreună am format o mare familie, a cărei acțiune a produs în numai o zi un impact vizibil în comunitate”, a declarat Luca Rabbia, director operațional Gold Plast.

Astfel la Grădinița din Glâmbocelu au fost vopsiți pereții exteriori, reparate și vopsite gardurile, a fost tunsă iarba din curte și amenajat terenul de sport. De asemenea a fost amenajat un loc de joacă pentru cei mici, cu leagane și casuțe din plastic.

Spitalul din Călinești a beneficiat de reabilitarea secției de radiologie a serviciului de urgență – zugrăvire și acoperirea pardoselei cu un material special folosit în spitale. Totodată au fost executate lucrări de vopsire a gardului și a zonelor de acces din curtea spitalului, curățarea spațiului verde și amenajarea unui loc de odihnă cu alee și bănci de lemn.

La Gradinița din Topoloveni au fost zugrăviți în culoare pereții a 15 clase și au fost realizate figurine pentru decorarea gardului.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.