Louis Vuitton a lansat o colecţie de parfumuri pentru cei cu venituri medii

louis-vuittonCompania franceză Louis Vuitton a lansat recent o colecţie de şapte parfumuri pentru persoanele cu venituri medii, potrivit Reuters. Astfel, preţul pentru un flacon de 100 ml este de circa 200 de euro. Parfumurile poarte denumirile de ”Rose des Vents”, ”Turbulences”, ”Dans la Peau”, ”Apogée”, ”Contre Moi”, ”Matière Noire” şi ”Mille Feux”. Acestea vor fi scoase la vânzare în 180 dintre cele aproape 500 de magazine pe care firma le deţine.

Parfumurile au fost realizate de expertul Jacques Cavallier-Belletrud, care lucrează cu producătorul Firmenich de mai multe decenii. El a creat, printre altele, ”L’Eau d’Issey”, pentru Issey Miyake, parfumurile L’Oreal, ”Poeme”, pentru Lancome, şi ”Acqua di Gio”, pentru Armani. Această colecţie, care marchează o schimbare de strategie, este prima lansată de Louis Vuitton de la fuziuneacu grupul LVMH din anii 80, având ca ţintă persoane cu venituri medii.

Lansarea care a avut loc săptămâna aceasta este un pas important pentru brandul francez. Compania încearcă să păstreze un echilibru între creşterea numărului produselor accesibile şi păstrarea autenticităţii. Până în prezent, cumpărătorii cu venituri medii puteau achiziţiona brelocuri Louis Vuitton şi câteva mici obiecte din piele, ale căror preţuri oscilau între 200 şi 300 de euro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *