APIA: Avansurile la subvențiile pe 2016 se vor plăti pana pe 1 decembrie

agricultura_1

Fermierii români vor primi avansul din subvenţiile europene aferente anului 2016 în perioada 16 octombrie – 1 decembrie 2016, a anunțat Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Conform regulamentelor europene, plățile din cadrul schemelor și măsurilor de sprijin se fac în perioada 1 decembrie – 30 iunie a anului calendaristic următor.

„Plățile se fac în maximum două tranșe, în perioada menționată. Statele membre pot plăti înaintea datei de 1 decembrie, dar nu înaintea datei de 16 octombrie, avansuri de până la 50% în cazul plăților directe și de până la 75% în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale”, precizează APIA, citând regulamentele europene.

Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2015 a fost prima din noua Politică Agricolă Comună 2014 – 2020 și a adus schimbări majore impuse de legislația comunitară pentru toate statele membre.teren

Legislația a cuprins atât partea de activitate din sectorul vegetal, cât și din cel zootehnic, existând totodată reguli noi privind criteriile de eligibilitate. Din cauza contractării cu întârziere a serviciilor de realizare și gestionare a softului și a blocajelor din modulul electronic realizat de asocierea Siveco – Teamnet pentru APIA, mii de fermieri au rămas cu avansurile neplătite la subvenție pe 2015.

Potrivit datelor APIA, până în prezent, agenția a efectuat plăți pentru Campania 2015, în valoare de 1,936 miliarde de euro pentru 929.420 beneficiari (98,44 % din numărul total de beneficiari), pe toate tipurile de fonduri (Fondul European de Garantare Agricolă – FEGA, Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală – FEADR și buget național).

Leave a Reply

Your email address will not be published.