Bosch inaugurează un centru de training la Cluj

Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii, a inaugurat în data de 9 octombrie 2017 un Centru de Training în incinta fabricii de componente electronice auto. La eveniment au participat, alături de managementul companiei, reprezentanţi ai administraţiei locale, ai ambasadei Germaniei în Romania şi ai Camerei de Comerţ si Industrie Romano-Germane. De asemenea, au fost prezenţi la inaugurare reprezentanţi ai şcolilor şi universităţilor partenere, precum şi elevi şi familiile acestora. Centrul de Training Bosch este dedicat pregătirii elevilor în sistemul educaţional dual și dezvoltării continue a angajaţilor, atât pe plan profesional cât și personal.

Valoarea investiţiei în noua clădire şi în echipamentele cu care este prevazută se ridică la şase milioane de euro. Construcţia din campusul Bosch din Jucu, care se întinde pe 4400 metri pătraţi, este prevazută cu săli de instruire cu un design modern si inspiraţional, pentru a oferi cele mai bune condiţii de învatare. Elevii înscrişi în programul de învăţământ dual se vor pregăti în ateliere dotate cu echipamente de ultimă generaţie, care permit pregătirea profesională sistematică în domeniul electronicii și electromecanicii. În plus, centrul este dotat cu noi laboratoare, dedicate centrului de inginerie Bosch. În cadrul Centrului de Training, o echipă dedicată de specialişti va susţine până la finalul anului 2018 peste 300 de sesiuni de instruire, atât pentru dezvoltarea abilităţilor tehnice ale angajaţilor Bosch, cât şi programe speciale de dezvoltare personală şi leadership.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt o persoana :) *