OTP Bank și Fundația Dreptul la Educație inaugurează primul centru de educație financiară din România

OTP Bank România și Fundația Dreptul la Educație inaugurează OK Center, primul centru de educație financiară nonformală din România. Spațiul de 1200 mp este dedicat celor care doresc să își actualizeze cunoștințele din domeniul financiar prin metode inedite. Investiția de 600.000 EUR vine să consolideze rolul de pionierat în educaţia financiară a tinerilor, adulţilor şi antreprenorilor asumat de către OTP Bank România din 2014.

„Ne asumăm responsabilitatea față de clienții noștri prin performanțele companiilor pe care le conducem și față de toate cele nouă țări în care ne desfășurăm activitatea, inclusiv față de România. OTP Bank dă startul acestui program educațional cu speranța că românii, precum și celilați cetățeni ai țărilor din regiune vor deveni mai responsabili financiar și vor fi disponibili și pregătiți să se autofinanțeze. Scopul nostru merge dincolo de interesele și rolul OTP Bank,” a declarat Sándor Csányi, CEO OTP Group.

OK Center are rolul de a-i susține pe cei care îi pășesc pragul să își îmbunătăţească abilitățile de gestionare a banilor și să îi responsabilizeze financiar, construind o cultură care să asigure un apetit echilibrat pentru risc. Modulele educaționale sunt dezvoltate de specialiștii Fundaţiei OTP Fáy András din Ungaria și adaptate local de Fundația Dreptul la Educație. OK Center va găzdui sesiuni de training și învățare atât pentru elevi, cât și pentru adulți, susținute de 8 traineri dedicați, precum și evenimente și activități de voluntariat. În cele 4 săli de formare, dotate cu cea mai nouă aparatură de proiecție video și sonorizare, pot învăța simultan un număr de 80 de persoane, în timp ce, capacitatea totală a centrului ajunge la 190 de persoane.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt o persoana :) *