Omniasig: Incendiile sunt cele mai frecvente cauze pentru daunele plătite pe asigurări

Omniasig Vienna Insurance Group a înregistrat o evoluție pozitivă și un rezultat profitabil în primul semestru din 2017, primele brute subscrise înregistrând o creștere de peste 12% față de perioada similară a anului anterior. Totodată, valoarea totală a despăgubirilor plătite de companie în primele șase luni din 2017 s-a ridicat la peste 280 milioane lei. Fiind asigurătorul cu cel mai mare volum al despăgubirilor plătite în 2016, precum și pentru a susține o comunicare transparentă asupra domeniului asigurărilor, OMNIASIG transmite periodic informații despre cele mai însemnate despăgubiri plătite pe principalele linii de produse. Astfel, pe segmentul PROPERTY, cele mai însemnate pagube au fost provocate de două incendii, ce au afectat un depozit de materiale, unde despăgubirea plătită a fost de peste 870.000 lei, respectiv un restaurant (peste 700.000 lei). Pe locul trei se află o daună cauzată de răsturnarea unei macarale, cu o despăgubire de peste 350.000 lei.

Despăgubirile pentru vătămări corporale au reprezentat valorile cele mai mari plătite pe parcursul primei jumătăți a lui 2017 pe linia Asigurărilor de Răspundere Civilă Auto Obligatorie (RCA). Cea mai mare despăgubire plătită pe această linie a fost în valoare de 1,42 milioane lei. Accidentul respectiv s-a produs în Germania și s-a soldat cu răsturnarea unui autovehicul și rănirea a 11 persoane care au suferit vătămări corporale grave. A doua despăgubire în clasament este o accidentare gravă în Anglia a unui pieton de către un șofer român (1,2 milioane lei), iar a treia a implicat în Italia un biciclist lovit cu portiera de către un șofer, cel dintâi decedând după câteva zile de spitalizare (1,1 milioane lei).

Pe linia asigurărilor CASCO, cea mai mare despăgubire plătită în prima jumătate a anului curent a fost în valoare de 334.295 lei și reprezintă o daună totală survenită în urma unei coliziuni frontale și intrări pe contrasens. Următoarea despăgubire, în valoare de 317.619 lei, a fost cauzată de pierderea controlului auto într-o curbă, soldată cu dauna totală a automobilului. A treia daună, de 285.476 lei, a fost rezultatul coliziunii frontale a două autoturisme, produsă după ce unul dintre autovehicule a intrat pe contrasens, în Franța.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt o persoana :) *