Capitala Tineretului din România – sapte orașe inscrise in competitie

In cea de-a doua editie a competiției Capitala Europeană a Tineretului s-au inscris sapte orase, respectiv: Alba Iulia, Baia Mare, Galați, Iași, Ploiești, Satu Mare și Suceava.

Programul este coordonat de Guvernanța Capitalei Tineretului din România – Consiliul Tineretului din România (CTR), Federația Tinerilor din Cluj (FTC), Grupul PONT și Banca Comercială Română (BCR) – și își propune să dezvolte modul în care autoritățile locale colaborează cu organizațiile neguvernamentale de tineret și cu mediul privat pentru a pune tinerii din România în centrul procesului de dezvoltarea urbană.

În prezent, titlul este deținut de Bacău, oraș care va preda ștafeta pe 2 mai 2018, de Ziua Națională a Tineretului. Orașul care va câștiga acest titlu va primi din partea Băncii Comerciale Române (BCR), co-inițiator al programului, un premiu în valoare de 50.000 de Euro. Acest premiu reprezintă atât un punct de pornire pentru finanțarea proiectelor propuse de orașul câștigător al titlului, cât și o resursă disponibilă pentru contribuția proprie în atragerea de surse adiționale de finanțare.

Evaluarea proiectelor înscrise se va face în două etape, de către un juriu independent format din reprezentanți ai sectorului neguvernamental de tineret, ai mediului privat, ai organizațiilor de tineret ale partidelor politice parlamentare și ai unor instituții publice. Prima etapă constă în evaluarea formei simplificate a candidaturilor, în urma căreia vor fi desemnate, în luna august, orașele finaliste. Ulterior, acestea vor depune candidaturile complete până în data de 15 octombrie, urmând ca orașul câștigător să fie anunțat pe 12 noiembrie, în cadrul Summitului Tinerilor, care va avea loc în actuala Capitală a Tineretului din România, Bacău.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt o persoana :) *