Şcoala de programare ACADEMY+PLUS se deschide la Bucureşti

ACADEMY+PLUS, şcoala gratuită de programare lansată acum trei ani la Cluj-Napoca, în parteneriat cu École 42 din Paris, se deschide şi în Bucureşti. Şcoala oferă 120 de locuri celor care vor să învețe programare, într-un proces educațional bazat pe practică, sprijinind astfel industria IT din România prin implicarea în formarea specialiştilor IT.

Unică în peisajul educațional din România, ACADEMY+PLUS își propune să ofere tinerilor pasionați de informatică șansa de a deveni adevărați profesioniști. Iar asta fără profesori, fără cărți, gratuit și fară diplome, într-un proces educațional bazat pe un sistem de gamificare”, spune Daniela Buşcan, Program Director în cadrul ACADEMY+PLUS. „Metoda de învăţare aduce în prim-plan practica,

 munca în echipă şi colaborarea.  Pe scurt, un micro-mediu organizaţional în care cursanţii află din prima zi ce este acela un termen limită sau cum să colaboreze şi să se pună în valoare unii pe ceilalti”.

 

Programa are o structură de 21 de niveluri, însă nu presupune obligativitatea parcurgerii acestora în totalitate.

După aproximativ 6 – 9 luni, cursanţii ajung la nivelul de specialist IT junior, pregătire mai mult decât suficientă pentru a putea fi angajaţi. De asemenea, îi susţinem pe cursanţi să îşi găsească rapid job-uri în industria IT. ACADEMY+PLUS se alătură, aşadar, eforturilor care susţin educaţia în IT, vizând să crească anual numărul de persoane pe care le specializează în acest domeniu. Finanţarea vine din mediul privat, de la companii care ne sponsorizează”, mai spune Daniela Buşcan.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt o persoana :) *