eMag: Aproape 200 de magazine vand deja prin programul “Deschide Romania”

Aproximativ 200 de magazine partenere, printre care mici producători, ONG-uri și PFA-uri din România vand prin programul “Deschide Romania”, lansat de eMag.

În cadrul platformei naționale s-au înscris producători din localități precum Aninoasa, județul Hunedoara, Ceplenița, județul Iași, Cetariu din județul Bihor sau Jolotca din județul Harghita. Cele mai multe afaceri din platformă provin din orașe mari precum București, ClujNapoca, Iași, Brașov și Craiova.

Sub umbrela eMAG Marketplace am lansat acest program pentru micii producători români, pentru că dorim să îi ajutăm să acceseze o piață de desfacere uriașă pentru bunurile pe care le produc, prin intermediul canalului online eMAG. Exemplele pozitive ale sellerilor din program ne-au demonstrat că pot exista creșteri ale vânzărilor și de 500%. Îi încurajăm pe micii producători să se înscrie pe platformă pentru că sunt la un click distanță de peste 500 000 de clienți unici pe zi”, a declarat Florin Filote, director eMAG Marketplace.

Categoriile în care au fost înregistrate cele mai multe vânzări sunt departamentele – Textile și mobilier, Genți & accesorii, Îmbrăcăminte și produse pentru copii. În toate cele 25 de secțiuni în care s-au înscris, micii producători au expus peste 56.000 de produse.

În program se pot înscrie producători români din diverse domenii de activitate, cu excepția industriei alimentare, care produc exclusiv în România, iar produsele realizate pot fi chiar și articole meșteșugărești, în serii mici. Unul dintre avantajele de care beneficiază micii producători și PFA-urile din program este reducerea comisionului cu 50% față de cele standard, în timp ce pentru ONG-uri acesta este de 0%.

Pe site-ul eMAG toate articolele din program sunt semnalate cu logo-ul Deschide România.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt o persoana :) *