Wizz Air anunță trei rute noi din Cluj-Napoca

© FOTO: Mircea Rosca / www.ActionFoto.ro

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est şi cel mai mare transportator aerian din România, va începe în această săptămână trei noi rute atractive din Cluj-Napoca spre Malta, Larnaca şi Stockholm. Pasagerii care îşi planifică în această perioadă vacanţa de vară spre aceste destinaţii îşi pot rezerva bilete de la doar 104 lei pe wizzair.com. Deja cea mai mare companie aeriană din România, Wizz Air rămâne dedicată pasagerilor din Cluj-Napoca şi de peste zece ani continuă să îşi extindă reţeaua sa de rute cu preţuri scăzute din acest oraş. Cu şase aronave moderne Airbus A320 şi cu un echipaj local format din aproape 200 de profesionişti în domeniul aviaţiei, linia aeriană oferă acum 35 de destinaţii spre 17 ţări din Cluj-Napoca, cu preţuri pornind de la 39 RON*.

Căutând să aducă și mai multe oportunităţi de călătorie foarte accesibile şi să furnizeze cele mai mici preţuri posibile pentru pasagerii săi, WIZZ a lansat anul acesta din Cluj-Napoca, patru noi rute, inclusiv cea care face legătura cu Bratislava, la începutul lunii martie. Wizz Air oferă peste 1,9 milioane de locuri la vânzare pe rutele sale din Cluj-Napoca în anul 2017, ceea ce reprezintă o creştere cu 26% de la an la an. În 2016, peste 1,3 milioane de pasageri s-au bucurat de preţurile scăzute practicate de WIZZ, de sistemul de rezervare uşor, de servicii excelente la bord, din şi spre Cluj-Napoca. Operaţiunile companiei în Cluj-Napoca susţin mai mult de 1.000 de locuri de muncă** în industriile de aviaţie și turism. Încă din 2007, de la primul zbor de pe aeroportul din Cluj–Napoca, compania aeriană a câştigat loialitatea şi încrederea călătorilor și peste 7 milioane de pasageri au ales să călătorească pe rutele WIZZ cu preţuri scăzute de pe aeroportul local.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt o persoana :) *