Altex România a avut vânzări de 103 milioane de euro de Black Friday

altex-black-fridayPe parcursul campaniei de Black Friday, lanţul de retail Altex şi Media Galaxy a avut vânzări cumulate în valoare de 103 milioane de euro, depăşind cu 28.75% vânzările de anul trecut. Din totalul vânzărilor de Black Friday, 20% au fost realizate pe platformele online. Cele mai bine vândute produse în campania de Black Friday în magazinele Altex şi Media Galaxy au fost cele din categoriile televizoare şi smartphones.

“Clienţii îşi doresc tehnologie de ultim moment, care să răspundă ritmului de viaţă mai dinamic, iar Black Friday este o oportunitate prin care au acces la aceste tehnologii la preţuri semnificativ mai mici. Am dezvoltat cel mai mare Black Friday pentru a le asigura o gamă cât mai extinsă şi un interval de timp mai mare, astfel încât să găsească mai uşor cele mai bune opţiuni şi să aibă suficient timp pentru a face o alegere raţională, care să le satisfacă cu adevărat nevoile. Am reuşit să creăm valoare adăugată pentru client, iar acest lucru se oglindeşte în rezultatele atinse anul acesta”, afirmă Daniel Mirea, Retail Director ALTEX România.

În mediul online, pe www.altex.ro şi www.mediagalaxy.ro, componentele şi perifericele PC, laptopurile şi tabletele s-au vândut cel mai bine. Vânzări semnificative s-au înregistrat şi în categoriile gaming, electrocasnice mari şi mici, îngrijire personală. Printre produsele vedetă se numără: LED TV UHD Smart Samsung cu diagonala de 152 cm, ultrabook-ul Zenbook ASUS cu procesor Inter Core i5, smartphone Huawei P9 sau consola PS4. Pentru această perioadă, ALTEX România a pregătit stocuri generoase la toate categoriile de produse electro-IT, astfel încât clienţii să poată achiziţiona produsele dorite. Au existat însă şi produse al căror stoc s-a epuizat în primele zile, cum ar fi laptopurile sau cele din categoria gaming (console, jocuri).

În cele 35 de zile de Black Friday, pe site-urile Media Galaxy şi Altex au fost înregistrate peste 10,5 milioane de sesiuni şi peste 5 milioane de vizitatori unici. ALTEX România, cel mai important retailer electro-IT din România, a derulat anul acesta cel mai mare Black Friday, timp de 35 de zile, în perioada 20 octombrie – 23 noiembrie. Campania a adus reduceri de până la 80% la mii de produse şi s-a desfăşurat în mai multe runde, cu noi reduceri săptămânale. Runda finală s-a desfăşurat în perioada 17 – 23 noiembrie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt o persoana :) *