Adriana Tabac preia funcția de director de brand, marketing și comunicare al EY România

adriana-tabac-ey-romaniaAdriana Tabac se alătură echipei EY România în calitate de director al departamentului de Brand, Marketing & Communication. În noul său rol, se va ocupa de strategia de marketing și comunicare a EY, precum și de identitatea de brand a companiei. Adriana Tabac are o experiență bogată în managementul de brand, PR și comunicare externă, mai ales în domeniile consumer marketing, corporate affairs, publicitate și identitate de brand. Cariera Adrianei a început odată cu lansarea ProTV, primul proiect de anvergură în care a fost implicată. În ultimii 20 de ani, a lucrat în agenții de PR (Image PR), în companii internaționale (Coca-Cola și Enel) și în zona antreprenorială (Class Living). La Coca Cola a fost brand manager pentru zona Balcanilor și a condus câteva dintre cele mai de succes campanii din FMCG.

„Este o onoare pentru mine și în același timp o provocare să fac parte din marea echipă a EY. Aici am întâlnit profesioniști de înaltă ținută și sunt convinsă că, îmbinând experiența mea cu cea a echipei, vom reuși să ne atingem obiectivele.”, a declarat Adriana Tabac.

Adriana are o diplomă de licență în limba și literatura română obținută în cadrul Universității din Chișinău și un masterat în științele comunicării, de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București. Este pasionată de sport, muzică clasică și călătorii. Este membru fondator al unui club de triatlon, participă la maratoane și se implică în acțiuni de fundraising pentru cauze sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *